„Morala nu înseamnă să ne conformăm în exterior unor reguli, ci să ne obișnuim interior să creăm fără încetare gânduri și sentimente binefăcătoare, luminoase…să trimitem zi și noapte din inima noastră și din sufletul nostru aceste mici ființe invizibile, dar reale, care să acționeze în mod favorabil asupra tuturor creaturilor. Întrebați-i însă pe oameni ce fac cu gândurile și sentimentele lor! Ei creează niște ființe răufăcătoare, niște monștri, iar apoi nu mai înțeleg nici măcar de ce sunt nefericiți, slabi, bolnavi. Dacă s-ar opri un moment să judece, oamenii de bună credință ar fi obligați să recunoască că, într-un anumit moment, ei și-au permis să aibă unele gânduri și sentimente cu adevărat diabolice, iar aceste gânduri și sentimente nu rămân fără efect. Nu numai cuvintele, gesturile, faptele sunt cele care produc rezultate, tot ceea ce se petrece în forul lor interior produce de asemenea rezultate, fiindcă și scolo noi declanșăm, punem în mișcare, provocăm, proiectăm, deplasăm anumite lucruri și apar neapărat consecințe.

Ignoranța, ignorața, ignoranța, iată cauza tuturor necazurilor! Cum să îi luminăm pe oameni? Chiar dacă vrem să le prezentăm realitatea, ei se încăpățânează și spun: „După părerea mea, nu este așa…Eu nu cred în așa ceva”. În loc să spună: „Eu nu cunosc mare lucru, dar voi studia, voi observa, voi experimenta”(…)

Un discipol nu spune niciodată „Eu cred” sau „Eu nu cred”. Atunci când am atins, am verificat, am experimentat lucrurile, ne putem permite să spunem: „Nu, vă înșelați, eu știu că nu aceasta este situația”. Dacă rămânem mereu la nivelul credinței, înseamnă că nu știm absolut nimic. Toți oamenii care cred, care cred, care cred….Dumnezeu știe în ce cred! Ei cred toate imbecilitățile, toate monstruozitățile; ei cred tot ce nu este adevărat. Iar când e vorba despre adevăr, ei nu îl cred. Măcar o dată, ei și-ar putea spune: „Ce sunt eu să mă pronunț?” Absolut nimic. Așadar, eu voi studia, eu mă voi așeza în bancă, ca la școală, și voi scrie cu un creion, scoțând limba: a, b, b, a”. Iată umilința, apoi ei vor putea să se pronunțe.” (Omraam Mikhael Aivanhov)