„- Plângi, preacuminte Enigel!

Lui Crypto, regele-ciupearcă.

Lumina iute cum să-i placă?

El se desface uşurel

De Enigel,

De partea umbrei moi, să treacă…” (Ion Barbu – „Riga Crypto si Lapona Enigel”)

Ești șef peste ciuperci. Ai putea trăi în Împărăția Luminii, însă asta ar însemna să nu mai fi un 1. Nu de la început. Ai fi un oarecare, „un om pe niște trepte”, pe care cu răbdare ar trebui să le parcurgi. Ai două opțiuni. Să te încăpățânezi să rămâi șef în lumea umbrelor și-a semiîntunericului sau să îți iei inima-n dinți să treci de partea luminii, oricâte sacrificii ar înseamna aceasta pentru tine, adică chiar cu prețul morții. Sigur, mai e și varianta în care ești atât de dependent de băltire, mocirlă, te simți atât de bine stăpânind mediocritatea, te satisface ridicarea-n slăvi de către-ai tăi supuși murdari și goi, încât soarele chiar o să te ardă!

Dar care-i slava? Gloria peste micime? Sau înălțarea în văzduh? Ce crezi c-aduce nemurirea? A ta și celor de-aceeași seminție?Astăzi e despre a ști că trans (înseamnă „dincolo de”)/formarea-i și-o etapă pe un nivel (fiindcă de-ar fi în integralitate ar însemna recliclare, reinițializare, repornire, renaștere, chiar și la modul fizic al vieții tale). Și că întregul e compus din părți împreunate. Părțile tale, unghiuri ale oglinzii celorlalți, pe care fără semeție le ai de-analizat.

Coboară de pe tronul autodeclarat și caută(-te) adânc în ascunse unghere! Creativitatea (îți amintesc, ce nu se manifestă doar în actul artistic) este azi cheia.