Și despre asta este vorba în lumea noastră de astăzi în care ne-agățăm de mărunțișuri crezând că așa o și stăpânim. Să ne deschidem așadar mințile, privind spre viitor. Citește cu răbdare.

„(…) Un pas mai departe este nanoautomobilului, un dispozitiv care poate fi dirijat în călătoria sa prin organism. În timp ce nanoparticulele sunt lăsate să circule liber în fluxul sangvin, aceste nanomașini sunt precum mașinile fără șofer uman, care pot fi dirijate și pilotate de la distanță.

James Tour și colegii săi de la Universitatea Rice au realizat o asemenea mașină. În loc de patru roți are patru fulerene sferice. Un viitor obiectiv al acestei cercetări constă în conceperea unei mașini moleculare care să propulseze un mic robot în circulația sangvină, lichidând celulele canceroase pe parcurs sau administrând medicamente salvatoare în locuri precise din organism.Însă o problemă a automobilului molecular este că nu are motor. Oamenii de știință au realizat automobile moleculare din ce în ce mai sofisticate, însă crearea unei surse moleculare de energie a reprezentat unul din marile blocaje. Mama Natură a rezolvat această problemă folosind molecule de acid adenozin-trifosforic (ATP) ca sursă de energie. Energia din ATP face posibilă viață; asigură energia pentru fiecare secundă de activitate a mușchilor noștri. Această energie din ATP este stocată într-o legătură dintre atomii săi. Însă crearea unei alternative sintetice s-a dovedit dificilă.Thomas Mallouk și Ayusman Sen de la Universitatea de Stat Pennsylvania au descoperit o potențială soluție pentru această problemă. Ei au creat o nanomașină care poate să se deplaseze cu zeci de microni pe secundă, viteza majorității bacteriilor. (Prima dată au făcut o nanotijă, din aur și platină, de dimensiunea unei bacterii. Nanotija a fost plasată într-un amestec de apă și peroxid de hidrogen. Aceasta a produs o reacție chimică la capetele tijei, care a făcut protonii să se deplaseze de la un capăt al acesteia la celălalt. Deoarece protonii împing în sens contrar sarcinile electrice ale moleculei de apă, tija a fost propulsată înainte. Tija continuă să se deplaseze înainte, atâta vreme cât în apă există peroxid de hidrogen).

Direcționarea acestor nanotije este posibilă, de asemenea, prin magnetism. Oamenii de știință au inclus discuri de nichel în aceste nanotije, astfel încât să funcționeze ca acele de busolă. Deplasând un magnet obișnuit de frigider pe deasupra, nanotijele pot fi orientate în orice direcție se dorește.Un alt mod de dirijare a mașinii moleculare constă în folosirea unei lanterne. Lumina poate să descompună moleculele în ioni pozitivi și negativi. Aceste două tipuri de ioni difuzează prin mediu cu viteze diferite, ceea ce generează un câmp electric. Mașinile moleculare sunt atrase apoi de acest câmp. Prin orientatarea fasciculului luminos, mașinile moleculare pot fi îndreptate, așadar, în direcția respectivă.

Am văzut o demostrație când am vizitat laboratorul lui Sylvain Martel de la Politehnica din Montreal, Canada. Ideea lui a fost să folosească cozile unei bacterii obișnuite pentru propulsia unui cip minuscul prin fluxul sangvin. Deocamdată, oamenii de știință nu au reușit să realizeze un motor atomic, precum cel care există în cozile bacteriei. Martel și-a pus astfel problema: dacă nanotehnologia nu a putut să realizeze aceste cozi minuscule, de ce să nu folosim cozile unei bacterii vii?Mai întâi a realizat un cip de computer mai mic decât punctul de la sfârșitul acestei propoziții. Pe urmă a obținut o cultură de bacterii. A reușit să atașeze aproximativ 80 din aceste bacterii la spatele cipului, astfel încât microorganismele să acționeze ca un fel de propulsor care să împingă cipul înainte. Deoarece bacteriile sunt ușor magnetice, Martel a putut să folosească magneți externi pentru direcționarea lor oriunde dorea….” (Michio Kaku, cofondator al teoriei corzilor)