
Ne vedem astăzi la Flow Summit!
Cu tema: „A FI – Noul prototip mental, văzut prin matrița numerologică”.
Dar, până atunci, îți scriu că ziua te duce în planul organizării, al administrării, al gestionării forței fizice, a puterii sociale, fie că implică aceasta o funcție, fie că presupune potență financiară sau orice formă de cunoaștere.
E-o zi cu impulsivitate, cu pata neagră ce-ți poate întuneca mintea, făcându-te să acționezi necontrolat. Caută deci să nu faci azi abuz de putere, în orice rol al vieții ai fi!
Pornești din acte, reguli, proceduri, medii intens bătătorite, ce s-ar putea să nu-ți convină. Să te înfurie, este posibil. Este o cale prin care ziua te aduce spre schimbare. Spre flexibilizare și spre adaptare la noi medii.
În care ai mai multe chei, iar dintre ele îți enumăr: capacitatea de sinteză, principiile și legile interioare, moralitatea proprie aș zice, imaginea de sine, totodată, butonul de reglare al autosupraevaluării.