Îndrăzneală, finalizări de proiecte, deschidere spre nou, începuturi la un alt nivel calitativ, bunăvoință.
Cam despre asta este vorba astăzi, o zi în care accentul pică pe experiența trăită, pe observația fină a detaliilor ce te înconjoară, pe pragmatism și asumarea răspunderii.
O zi în care optimismul e central, dar ai de grijă să-l fundamentezi și să nu crezi că tot ce zboară se mănâncă. E important să te raportezi corect la propriile-ți calități, iar pe acestea să le calibrezi în dependență de tipul de context în care nimerești.
Tendința este, în orice, de… mult și la suprafață, dar ce ai de făcut e inversul: adânc, țintit și concentrat (în tot ce faci, gândești și simți), o abordare pe care o obții prin experimentare (deci nu doar din cărți sau simple spuse), prin implicarea în fiecare clipă folosindu-ți toate simțurile (măcar acelea cunoscute, 5).
Polaritatea „-” astăzi: îndoială, nehotărâre, emotivitate, credulitate, renunțare în fața greutăților, aroganță, frici, atașamente.
Adună-ți argumentele care să îți fundamenteze credința în proiectul în care vrei să te implici!