7 este astăzi sămânța de la care pleci: experimentarea pe propria piele, cultivarea spiritualității (aici nu intră doar religia!), a răbdării, a spiritului de observație, a capacității de a lua în analiză argumente pro și contra și de a nu te pierde în detalii.
Din altă perspectivă: ce crezi tu despre o situație, despre viață, despre cum „știi că e mai bine de făcut”, schimbarea opticii ori, dimpotrivă, ținutul cu dinții de aceste concepte/credințe.
Contextele evolutive ale zilei țin de 5 (6+8), vibrație ce te aduce față în față cu schimbarea, cu insecuritatea (de orice natură ar fi aceasta), cu „ne/permisul” pe alocuri, în sens de „(nu) pot admite o noutate de o asemenea natură”, cu instabilitatea, cu adunarea colectivă, cu lecții luate la nivel de grup (mai mare sau mai mic), care întotdeauna pleacă, nu uita asta, de la „eu” (și cum mă văd pe mine, cât însemn eu în ochii mei, care-i valoarea pe care mi-o atribui). În alte sensuri poți citi: superficialitate, scenă, sclipici, a fi în centrul atenției, absolutizare a distracției, călătorie, fățărnicie, impulsivitate, eschivare, fuga de responsabilitate.
Dar destinația e 1: noul, noutatea, pornind molecular din tine – cea mai bună variantă a ta de până acum. Realizare prin tine însu/ă/ți și pentru aceasta, cultivarea voinței și a perseverenței, a inițiativei și a independeței.
Tendința e să acționezi emoțional astăzi, dar Universul premiază acțiunea RAțională.