Home Numeroscop 9.8.2021 22 4 4 4

9.8.2021 22 4 4 4

0
9.8.2021 22 4 4 4

Cuvinte cheie astăzi: ordine, disciplină, profesionalism, baze solide, procedural, conștiincios, regulă, solicitudine, conservatorism, tradiție, constanță în muncă, răbdare, (auto)disciplină, temeinicie, discernământ; corp fizic, forță fizică, sport, tumult emoțional; acte, cifre, bilanțuri.

Ai de învățat să concretizezi, să cauți să ai realizări concrete, să trăiești în mod constructiv, cu rezultate; să trăiești după reguli (deci și după un program) și după valori morale.

Contextul evolutiv al zilei (9 + 8 = 17, deci 8) presupune materializare a puterii (reiau ceva ce te-am mai întrebat: Știi care-ți e puterea?). 1 – eu; 7 – experiența trăită pe propria piele. Vibrația interioară a zilei: 9 – capacitatea de a învăța din tot ceea ce ai trăit până acum. Deci nu te-ndepărta când îți cauți puterea, sub presiunea celor pe care lumea le așteaptă de la tine, nu îți lăsa mintea înghițită de emoție, ci caută adânc, în tine! 9-ți vorbește despre introspecție, despre analiză fină.

Atenție la tendința de a oscila. De a te lăsa pradă întâmplării, aventurii, curiozității. La agresivitate. La rigiditate. La dominare și la manipulare (privită-n două sensuri: dinspre și înspre tine). La abuzul de putere și la atașamentele față de ban și de lumea materială (Banul e doar un instrument). Nu devia de la lege/regulă și nu te încrede în gura lumii!

Alte cuvinte cheie ale zilei în polaritate „-”: incompetență, lentoare/pasivitate, inconștiență, imaturitate, nepăsare; însingurare, izolare; minciună, intrigă.

error: Content is protected !!