„Nicio înviere nu este posibilă pentru noi fără ajutorul tuturor celulelor noastre, fiindcă depindem de ele. Datorită facultăților psihice și spirituale ce le posedăm, desigur că noi conducem, noi decidem; dar suntem complet paralizați dacă celulele membrelor și organelor noastre nu sunt capabile să reacționeze la ordinele pe care le dăm. Depindem de celulele noastre, dar depinde de noi să ne ușurăm sarcina, fiindcă suntem o entitate spirituală conștientă și liberă. Este rar cazul când oamenii simt legătura ce-i leagă de toți locuitorii din ființa lor, și aici se întâlnește o mare slăbiciune ce le îngrădește capacitățile.
Veți întreba: „Cum să stabilim totuși această legătură cu celulele noastre? Ele nu sunt capabile să ne înțeleagă.”
Ei bine, deschideți-vă bine ochii, celulele au deopotrivă o formă de inteligență.
Dovada: vă răniți și după o vreme, fără să faceți nimic, rana se închide, nu se mai observă nimic. Cum au reușit celulele să repare totul? Știți oare? Nu, și nici eu.
Ei bine, ele știu. Tot acest popor de celule adăpostit în noi posedă o inteligență specifică ce-l face apt diferitelor activități. Există în el niște chimiști, niște fizicieni, niște mecanici, niște biologi, niște medici…și chiar unii filosofi și poeți!
Știința va descoperi într-o bună zi toate aceste minuni. Până atunci, nouă ne revine sarcina să înfăptuim o lucrare cu ajutorul gândului, astfel să trimitem lumina și iubirea întregului popor ce locuiește în împărăția noastră, corpul nostru fizic. Ei da, organismul nostru este împărăția noastră, trebuie deci să fim conștienți că fiecare celulă este locuită de un suflet viu și că fiecare trebuie să învie. Atunci când toate aceste suflete vor învia în noi, da, atunci vom putea vorbi cu adevărat despre înviere.
Astfel a înviat Iisus, și tot astfel vom învia și noi într-o bună zi.” (Omraam Mikhaël Aïvanhov)